Despre carte: 1915 / Sunetul trist de încet al clopotului catedralei plutea zgomotos peste străzile verzi ale orașului, anunțând îndepărtarea ceremonială: bogatul negustor, vânzător de pește și cadavru muritor, el, odihnindu-se într-un sicriu luxos în mijlocul catedralei, se pregătea să plece în „ultima lui călătorie”. Șase preoți în veșminte negre au înconjurat sicriul, cădelnițele diaconului răsunau, aroma de tămâie curgea în aerul fierbinte, mirosul lumânărilor și ecourile cântărilor triste păreau să nu fi încetat. Biserica era plină: toată piața era aici, toți oficialii orașului erau lângă sicriu, apoi tot orașul a umplut capelele, vestibulul, înghesuit pe pridvor, în gardul catedralei și în piață - în jurul magnificului funicular și cailor în pături de doliu. A fost solemn și totul a fost foarte curios pentru locuitorii orașului, care nu vedeau în fiecare zi o înmormântare atât de magnifică. Oamenii așteptau cu răbdare, se certau uneori pentru locul, încercând să se apropie de spectacol, vorbeau despre treburile lor și își aminteau de decedat; cum, sub ochii tuturor, a făcut avere prin escrocherii, cum și-a bătut cu bătaie prima soție în sicriu și, de bătrân, s-a căsătorit cu o școală tânără și săracă.